Noutati . Reportaje . Articole recente
Calendar apicol - Februarie (Partea I)
A doua lună a anului este penultima lună a iernii calendaristice, perioadă în care familiile bune şi foarte bune matca, în miezul ghemului de iernare, sub influenţa condiţiilor din interiorul ghemului, începe ponta (depunerea de ouă sau ouatul mătcii),dacă această manifestare fiziologică nu a început de la mijlocul sau sfârşitul lunii trecute. Colonia de albine a dobândit un comportament bine articulat social care-i permite să supravieţuiască şi în cazul temperaturilor extrem de scăzute din timpul iernii. Ghemul, până acum cu o activitate relativ redusă începe producerea de căldură în vederea asigurării condiţiilor optime pentru creşterea puietului. Prin contracţii musculare albinele aglomerate în ghemul de iernare, consumând miere, produc căldură astfel că ele sunt în stare să ridice pe termen scurt temperatura în sectorul toracic cu 10°C. Această căldură produsă de albinele din miezul (centrul) ghemului de iernare este iradiată treptat la toate albinele compactate în ghem astfel că pierderile termice în afara ghemului respectiv în spaţiul lăzii stupului sunt minime. Se înţelege că în jurul miezului ghemului albinele formează un strat compact care asigură efectul termoizolator iar grosimea stratului de albine creşte o dată cu scăderea temperaturii exterioare. Acest mod de comportament trebuie avut în vedere ştiut fiind faptul că ghemul se deplasează pe rame în sus o dată cu consumarea hranei. Pierderea contactului cu hrana determină moartea coloniei chiar dacă pe ramele lăturalnice ghemului există suficiente rezerve de miere. Imposibilitatea deplasării albinelor în plan lateral spre ramele ce conţin miere face ca hrana să devină inaccesibilă astfel că, suferind de foame, coloniile pier. Asemenea situaţii nedorite se întâlnesc mai ales în primăverile timpurii sau în ierni cu perioade mai calde urmate de scăderi bruşte de temperatură ce determină strângerea puternică a ghemului care ocupă suprafeţe de faguri golite de miere unde albinele sunt obligate să rămână înfometate mai multe zile.
De aici rezultă cât de importantă este supravegherea iernării şi de ce este necesar să intervenim pentru a îndrepta stările anormale.
Sistemul acesta termodinamic are un mare randament în transformarea hranei energetice (mierea) în energie termică numai pentru ghem. Aşadar, părerea generală cum că albinele încălzesc spaţiul interior al stupului este greşită. Dacă la suprafaţa ghemului temperatura nu scade niciodată sub 9CC, acum în a doua parte a iernării în miezul ghemului, o dată cu ponta mătcii şi creşterea puietului, temperatura se menţine constantă la 34-35°C.
Mecanismele specifice de producere a căldurii determină variaţii mari ale activităţii de termogeneză în interiorul ghemului de iernare. Ca urmare aparenta inactivitate a albinelor în ghem este o falsă impresie, acestea având o continuă mişcare din interiorul (miezul) ghemului, unde temperatura este mai ridicată spre "coaja" ghemului unde aceasta este mai mică. Variaţiile externe de temperatură duc la o mărire sau micşorare a densităţii albinelor în ghem aceasta ducând la o mai bună reglare a temperaturii ghemului.
O dată cu apariţia puietului temperatura ghemului de iernare devine aşadar aproximativ +35°C, creşterea acesteia fiind realizată cu un aport crescut al consumului de glucide. Această temperatură trebuie menţinută în limite strânse (34,5-35°C) variaţiile mai mari de temperatură în minus ducând la o tarare a puietului şi apoi a generaţiilor următoare de albine ce vor fi crescute. Orice curenţi reci pot duce la un consum mai mare de glucide sau o concentraţie mai mare de CO2 (bioxid de carbon) în stup ca urmare a activităţi mai intense a albinelor.
O dată cu creşterea temperaturii medii, spre luna martie-aprilie ghemul de iernare începe să se desfacă (se afânează) iar activitatea albinelor devine din ce în ce mai evidentă. Creşterea puietului se desfăşoară acum pe suprafeţe din ce în ce mai mari iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează ("foamea de proteină"). Deci fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului, nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet.
Acum este momentul când se accentuează schimbul între generaţia de albine de iernare şi albinele de primăvară. Albinele efectuează zboruri de curăţire şi aduc uneori primul polen în cuib.
Un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a iernării este umezeala. Umiditatea ridicată are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă. Pe lângă că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni cu precădere a ciupercilor, îndeobşte se cunoaşte că umezeala, respectiv condensul, se formează atunci când aerul cald încărcat cu vapori de apă intră în contact cu suprafeţe reci - în cazul nostru pereţii stupului şi cu fagurii neocupaţi de albine. Am arătat că o dată cu creşterea puietului sporeşte temperatura volumului sferei din centrul ghemului. Temperaturile exterioare fiind scăzute condensul apare în locurile mai reci, mai ales pe peretele din spatele stupului. Aşezarea stupului într-o poziţie uşor înclinată spre urdiniş face ca picăturile de condens care se aglomerează pe pereţi să se scurgă pe urdiniş.
În calendarele anterioare subliniam importanţa asigurării liniştii depline în stupină. Este evident că, pe lângă greşelile apicultorului atunci când a efectuat lucrările de pregătire a iernării, deranjarea coloniilor de şoarecii pătrunşi în stupi, de ciocănitori, piţigoi, animale domestice, de hoţi sau alţi răufăcători se soldează cu neajunsuri şi pierderi de efectiv în oricare stupină aflată într-una din situaţiile amintite. Dar, presupunând că iernarea decurge fără asemenea evenimente perturbatoare, să vedem care sunt principalele