Noutati . Reportaje . Articole recente
Sistemul glandular (Partea I)
Sistemul glandular la albine este format din glandele:hipofaringiene,mandibulare, cerifere, labiale, Nasonov, Koshevnikov, Dufour şi Arnhart. Aceste glande intervin în producţia de ceară, comunicarea între membrii coloniei, apărarea stupului şi transformarea hranei (nectar în miere, polen în păstură).
Glandele hipofaringiene, la albina lucrătoare, sunt cele mai voluminoase glande salivare. Situate în cavitatea craniană, pe părţile laterale ale creierului. Au forma a două tuburi sinuoase, lungi de cc. 15-20mm, pe care sunt inseraţi numeroşi corpusculi ovali, cu funcţie secretoare.
Glandele se deschid la baza faringelui, fiecare celulă din corpuscul fiind legată cu canalul axial al corpuscului printr-un tub lipsit de înveliş cuticular.
Aceste glande lipsesc la trântor, iar la matcă sunt puţin dezvoltate. La albinele lucrătoare în vârstă de 6-12 zile (perioada stadiului de doică) sunt foarte bine dezvoltate şi produc lăptişorul de matcă necesar hrănirii larvelor şi reginei, iar la albinele în vârstă de peste 21 de zile (perioada stadiului de culegătoare) aceste glande secretă invertaza care converteşte zaharoza în glucoză şi fructoză (cei doi monozaharizi constituienţi ai ei), nectarul floral transformându-se astfel în miere.
Glandele mandibulare sunt situate în cavitatea craniană, de o parte şi de alta a capului şi se întind până la baza antenelor lucrătoarelor. Cele mai dezvoltate glande mandibulare le are matca, urmată de albinele lucrătoare. La trântori aceste glande sunt slab dezvoltare. Sunt constituite dintr-o pereche de saci ovali care se deschid la baza mandibulelor printr-un conduct, peretele glandei este format dintr-un epiteliu de tip secretor mărginit de o intimă cuticulară.
La albinele doici, în vârstă de 6-12 zile, glandele mandibulare secretă o substanţă lipidică, acidul 10-hidroxi-2-decenoic, care este principalul component al hranei date larvelor, acidul octanoic şi alţi acizi volatili.
La albinele în vârstă, aceste glande secretă feromonul 2-heptanon, o substanţă care alarmează albinele, cu rol de apărare, ca şi compusul produs de glanda acului, însă este mult mai puţin activ ca acesta.
La matcă glandele mandibulare secretă un ectohormon numit substanţă de matcă, ce are în componenţă acidul 9-keto-(E)-2-decenoic, prescurtat 9-ODA, şi acidul 9-hidroxi-(E)-decenoic, prescurtat 9-HDA precum şi alţi compui ai căror funcţii nu sunt încă cunoscute. Substanţa de matcă inhibă dezvoltarea ovarelor la albinele lucrătoare, atrage trântorii la locul de împerechere şi contribuie la inhibarea instinctului familiei de albine de a începe clădirea botcilor.
Secreţia glandelor mandibulare poate dizolva ceara şi propolisul, de aceea albinele o folosesc la prelucrarea acestor produse , la dizolvarea marginii căpăcelelor de ceară, facilitând astfel eclozarea puietului şi lustruirea, pregătirea celulelor pentru depunerea ouălor de către matcă.
Glandele cerifere sunt în număr de 4 perechi şi sunt situate pe partea inferioară a abdomenului albinei lucrătoare. Sternitele 4,5,6 şi 7 se prelungesc înainte şi formează un cadru chitinos care rămâne mereu ascuns sub sternitul precedent. Acest cadru chitionos are două plăci ovale, transparente şi foarte fine, numite oglinzi cerifere sau plăci cerifere. Pe fiecare dintre aceste oglinzi se află câte o glandă epidermică. Deasupra fiecărei glande se găsesc celule încărcate cu rezerve grase, care se activează în momentul secretării cerii.
Fiecare glandă ceriferă este formată din 10000-20000 celule epiteliale cu aspect fibliar de forme diferite, în funcţie de stadiul lor funcţional, ce conţin granule bazofile. În stare de repaus celulele epiteliale au formă cubică iar când sunt active, din cauza acumulării cerii lichide, se alungesc şi devin cilindrice. Când ceara este eliberată membrana celulară a acestor celule epiteliale se rupe, celulele revenind la forma lor iniţială.
La fiecare celulă a glandei cerifere ajung trahei prin care celula primeşte aer, oxigen necesar procesului fiziologic de producere a cerii. Secreţia cerii nu este o funcţie continuă ci este un act fiziologic legat de o anumită vârstă biologică. În cursul scurtei sale vieţi albina trece printr-o stare de activitate a acestor cerifere, dar nu de lungă durată, după care secreţia de ceară încetează, albina îndeplinind în stup alte activităţi, altele decât secreţia cerii şi construcţia fagurilor (cules, apărarea sau curăţarea stupulu). În mod normal secreţia de ceară se poate declanşa la vârsta de 6 zile. În unele cazuri se poate declanşa şi mult mai târziu, după vârsta de 24 de zile. Pentru a putea secreta ceară la această vârstă, albinele trebuie să aibă în corp o rezervă de proteine, proteine acumulate datorită ingerării în primele 5-6 zile de viaţă a unei cantităţi suficiente de polen şi necesare dezvoltării corespunzătoare a celulelor grase. Activitatea maximă a acestor glande cerifere se înregistrează la albinele tinere, în vârstă de 13-18 zile, înălţimea celulelor fiind, în acest stadiu, de 53-60µ.
Secreţia de ceară depinde nu numai de vârsta albinelor dar şi de starea culesului (un cules bun stimulează secreţia de ceară), de numărul albinelor tinere din stup, de perioada anului (colonia de albine nu construieşte la fel tot timpul anului, mai mult primăvara şi vara), de nevoia stupului la un moment dat ( adăpostirea larvelor, a puietului şi a proviziilor de miere şi polen) şi de cantitatea de miere din stup (lucrătoarele nu pot produce ceară dacă în stup nu există o rezervă suficientă de miere, pentru producerea a 1kg de ceară fiind necesară consumarea a aprox. 8,4 kg. miere).
Când glanda ceriferă funcţionează, ceara trece prin oglinda ceriferă, poroasă, şi se întăreşte pe faţa inferioară a acesteia sub forma unui solzişor care se desprinde şi iese la exterior unde este preluat de periuţele celei de-a 3-a perechi de picioare. Solzişorul de ceară este foarte mic, nu cântăreşte, în medie, mai mult de 0,8mg, ceea ce înseamnă că pentru producerea unui kilogram de ceară sunt necesari circa 1250000 solzişori.
Compoziţia cerii este foarte complexă, fiind un amestec de peste 300 compuşi. Culoarea ei este albă dar din cauza pigmenţilor carotenoidici liposolubili din polen capătă o nuanţă galbenă.